
Linia de sosire se mută de fiecare dată când te apropii.
„Termini proiectul. Aștepți liniștea. Vine altul. Aștepți următorul „după”."
E iluzia că binele e o destinație condiționată. Creierul folosește următoarea problemă ca scuză să nu se oprească. În spate stă, adesea, frica de ce ar simți dacă nu ar mai avea nimic de rezolvat.